Pagini

Spusele lui Budha:“Nu credeţi în buna credinţă a tradiţiilor, chiar dacă datează de generaţii şi sunt larg răspândite. Nu credeţi un lucru numai pentru că mulţi alţii vorbesc despre el. Nu credeţi în bunele intenţii ale înţelepţilor din vremurile trecute. Nu credeţi în ceea ce v-aţi imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de inspiraţie. Nu credeţi în autoritatea maeştrilor şi a preoţilor. După ce examinaţi totul, credeţi numai în ceea ce aţi verificat şi experimentat singuri şi consideraţi a fi rezonabil după felul vostru de a fi.”

miercuri, 28 octombrie 2009

INTUITIA (limbajul divin)


Intuiţia: O legătură între Psi şi Spiritualitate
(ii multumim Consuelei)

de Jeffrey Mishlove, Director
INTUITION NETWORK

În ultimii 110 ani, disciplina cercetării fizice şi ramurilor ei a definit şi investigat o varietate de fenomene mentale cu etichetări de la apariţii xenoglossy şi incluzând mediumnitate, telepatie, precogniţie, clarviziune, percepţie extrasenzorială, psi, viziune la distanţă, cunoaştere anormală, experienţă în afara corpului şi experienţă de moarte clinică. Unii dintre aceşti termeni sunt derivaţi din cultura populară, alţii din cercetări de teren şi alţii din experienţa de laborator. Totuşi, în fiecare caz, pare că efortul s-a făcut pentru a descrie fenomenul, care ar putea cumva să fie înţeles ca distinct de experienţa normală. Astfel, de exemplu, termenul „parapsihologie” – sugerând studiul experienţelor care sunt dincolo de cele ale psihologiei normale.[1]

Este de mult recunoscut că are loc o serie de fenomene extraordinare şi pot fi studiate în ţesătura vieţii de zi cu zi. Dar, chiar şi atunci, încercarea s-a concentrat în general asupra procedurilor riguroase pentru excluderea ipotezelor convenţionale. Procedurile pentru studiile de teren din domeniul cercetărilor psihice sunt foarte explicite în acest punct. Un vis veridic al unui eveniment viitor, de exemplu, a fost considerat de valoare scăzută pentru comunitatea de cercetare, dacă visul însuşi nu a fost bine documentat înainte ca evenimentul prezis să fi avut loc cu adevărat. Noi ştim deja că cunoaşterea anormală are loc în laborator şi în anumite tipuri intense de experienţă de viaţă. Chiar termenul „anormal” implică faptul că posibilitatea rezonabilă a explicaţiilor convenţionale a fost eliminată. Termenul îşi găseşte o din ce în ce mai mare utilizare comună printre cercetătorii psi. Totuşi, odată ce recunoaştem că experienţele anormale au loc, este un mic merit în a ne limita la esenţial într-un astfel de grad, încât acceptăm existenţa experienţei anormale numai în acele împrejurări rare, în care eliminarea altor ipoteze este posibilă. Accentul pe verificare a însemnat că cercetătorii psi au ignorat aproape complet o clasă largă de experienţe – acelea în care valabilitatea percepţiilor extrasenzoriale nu sunt verificabile în principiu. Aceasta se poate întâmpla din două motive principale:

   

(1) Percepţia extrasenzorială poate fi direcţionată spre realităţi metafizice care nu sunt testabile prin metode empirice.

 (2) Percepţia extrasenzorială se poate împleti inextricabil cu percepţiile senzoriale normale, sau folosirea celei mai recente rubrici de cunoaşteri anormale poate fi împletită inextricabil cu cunoaşterea normală. Un termen apt pentru tipurile de experienţe la care mă refer este intuiţia. Premisa acestui articol este că noi putem învăţa mult despre psi prin abordarea indirectă a monitorizării folosirii termenului intuiţie în diferite contexte culturale.

Intuiţia este cu cuvânt minunat, pentru că înseamnă atât de multe lucruri diferite pentru oameni diferiţi. Are o îndelungată tradiţie în filosofie, matematică, afaceri, psihologie, inginerie, lingvistică, muzică, literatură, religie şi ştiinţă – în special cu referire la procesul creativ. [2] Unele dintre atât de multele definiţii şi înţelegeri ale intuiţiei sunt reciproc inconsecvente. Totuşi, definiţia de bază este simplă. În conformitate cu Dicţionarul Random House al Limbii Engleze (ediţia a doua, neprescurtată), intuiţia este „percepţia directă a adevărului, faptelor etc., independent de orice proces raţional; percepere imediată”. O altă definiţie din acelaşi dicţionar se referă la intuiţie ca „o înţelegere ascuţită şi rapidă”. Alte definiţii accentuează că procesul intuitiv însuşi este inconştient. Atunci, intuiţia este „a cunoaşte fără a cunoaşte cum cunoşti”.

Desigur, au fost tentative de a reduce procesul intuitiv la ceva mai puţin misterios. Norman Simon, economist laureat al premiului Nobel şi om de ştiinţă cognitiv, a sugerat că intuiţia nu este altceva decât capacitatea creierului de evaluare subliminală.

 [3] Unii oameni de ştiinţă socială consideră intuiţia ca nimic mai mult decât obiceiurile învăţate şi condiţionările sociale. Aceasta vor ei să spună atunci când îşi exprimă încântarea că din studiile lor au apărut rezultate "contra-intuitive". Alţii cred că intuiţia se sprijină pe instinctul biologic, de exemplu, intuiţia unui somon în localizarea terenului de reproducere. Dacă eliminăm „nimic mai mult”, este evident că toate aceste ipoteze au un merit. Ţesătura intuiţiei poate include foarte bine aceste fire, ca şi altele.

Semnificaţia intuiţiei în diverse domenii ale vieţii

Învăţând mai multe despre intuiţie prin examinarea instanţelor operării ei în viaţa de toate zilele, suntem în poziţia ironică de a nu putea să identificăm momentele în care intuiţia nu operează. Filosofii ca Immanuel Kant, de exemplu, susţin că prin intuiţie construim şi menţinem elementele de bază ale lumii noastre – simţul nostru al spaţiului şi timpului, simţul nostru al identităţii, simţul nostru al adevărului despre lucruri, simţul nostru al frumosului şi binelui. Intuiţia, derivată chiar din structura sau esenţa minţilor noastre, este considerată ca fiind anterioară tuturor percepţiilor şi raţiunii. În lingvistică, intuiţia este înţeleasă ca procesul prin care auditorii recunosc sensul cuvintelor şi frazelor, iar vorbitorii formează cuvinte şi fraze pentru a crea sens. Din aceste perspective, intuiţiile noastre servesc precum zeitatea hindusă Vishnu, Cel Care susţine realitatea, asigurând continuitate şi sens în vieţile noastre, moment cu moment. Toate percepţiile noastre senzoriale şi cunoaşterea raţională s-ar prăbuşi ca un castel de cărţi de joc în vânt, dacă nu ar exista cleiul intuiţiei, care menţine integritatea casei vieţilor noastre.

Această formă fundamentală a intuiţiei, pe care Kant a etichetat-o ca a priori, nu poate fi redusă la astfel de mecanisme precum evaluarea subliminală – deoarece toate evaluările încep cu premise şi axiome care sunt în sine, în cele din urmă, dincolo de evaluare. Nici nu putem reduce intuiţiile a priori la efectele condiţionării sociale. Psihologii dezvoltării au documentat existenţa conştiinţei spaţiale şi a „gramaticii înnăscute” la copii mici, înainte de orice posibilitate de condiţionare socială.

[4] În alte contexte, intuiţia necesită, şi apoi se adaugă la ani de experienţă şi antrenament, plini de raţionamente contemplative şi condiţionări sociale.

Virtual, orice profesie face distincţia dintre simţul înalt intuitiv al virtuozului şi geniului, în opoziţie cu performanţa competentă, iscusită a altor profesionişti. În multe domenii de activitate, inclusiv muzica, dansul, drama, comedia, atletismul, jocurile de noroc, psihoterapia, managementul financiar şi marketingul – factorul care pare să distingă marele geniu intuitiv este acela al timpului. Este ca şi cum, la acest nivel, întreaga fiinţă este complet angajată în priceperea nuanţelor şi ritmurilor activităţilor relevante, interne şi externe. Intuiţia este o sensibilitate minunată, în cea mai mare profunzime a fiinţei, la pulsul energiei vieţii.

Intuiţia matematică este un caz interesant. Domeniul numerelor pure şi formelor geometrice este de natură platoniciană – nu există în lumea naturală şi nu poate fi observat direct. Totuşi, un aspect semnificativ al intuiţiei matematice este capacitate de a înţelege şi chiar a vizualiza acest domeniu. Sunt înregistrate cazuri de matematicieni care au dezvoltat capacitatea de a vizualiza cu acurateţe detalii ale formelor geometrice într-un spaţiu cvadridimensional.

 [5] Interesant, oricum, aceste vizualizări sunt supuse verificării – nu prin metode empirice – ci prin dovezi logice ale matematicii şi geometriei.

În antichitate, pitagoreenii, kabbaliştii şi neo-platonicienii au făcut comparaţii înte intuiţiile matematicienilor şi cele ale misticilor şi vizionarilor. În sec. al 19-lea, comparaţia a început să fie impulsionată, matematicienii începând să exploreze a patra dimensiune a spaţiului. În 1884, o încântătoare carte cu titlul: Flatland: O romanţă în multe dimensiuni, de directorul de şcoală şi teologul Edwin A. Abbott, a popularizat ideea că dimensiunile mai înalte ale spaţiului influenţează lumea noastră senzorială tridimensională şi ar putea oferi o bază logică pentru acceptarea statutului ontologic al intuiţiilor noastre spirituale.

 [6)Un scriitor contemporan, intrigat de această idee, este Martin Gardner. Deşi este cunoscut în general ca un dur iconoclast al chestiunilor de psihic şi mistic, în 1983 Gardner a scris un eseu fascinant intitulat: „IMORTALITATEA: De ce nu cred că este imposibilă". 

[7] Aici, Gardner argumentează că, din perspectiva unui spaţiu dimensional mai înalt, procesul pe care îl concepem ca moarte poate fi nu mai semnificativ decât lepădarea pielii de către un şarpe. Poate că nimeni nu a dus mai departe intuiţiile în privinţa hiperspaţiului şi conştiinţei, decât fizicianul Saul-Paul Sirag.

 [8] În general, fizicienii care lucrează la teoria câmpului unificat, cred că spaţiul-timpul este hiperdimensional, cu toate dimensiunile invizibile, în afară de cele patru. Motivul pentru această invizibilitate este un subiect de cercetare major. Dincolo de dimensiunile spaţiu-timp, există şi alte dimensiuni interne (sau invizibile), numite dimensiuni măsură. Realitatea acestor dimensiuni măsură este, de asemenea, un subiect de controversă şi cercetare. Dacă dimensiunile din afara spaţiului-timpului sau dimensiunile măsură sunt reale, aceasta oferă un domeniu pentru a considera realitatea obişnuită o substructură într-o realitate hiperdimensională. Această idee, desigur, a fost sugerată înainte - de ex. este implicită în Parabola Peşterii a lui Platon.

Domeniul invenţiei este o zonă încare intuiţia joacă un rol esenţial în căutarea posibilităţilor nedescoperite. Din perspectiva cercetării psi, am putea crede că inventatorii exercită precogniţia, adică privesc în viitor la un moment în care ei înşişi pot observa demonstraţia concretă a propriilor lor idei. În acest sens, intuiţiile inventatorilor sunt supuse verificării empirice. În alt sens, inventatorii sunt ca matematicienii, explorând o lume de relaţii logice.

Timp de câţiva ani, the Intuition Network a primit sprijin de la un inventator, Lynn Charlson, care a făcut avere în domeniul hidraulicii. El a cultivat un obicei zilnic de a petrece 30 de minute în fiecare seară, înainte de a adormi, în vizualizarea şi contemplarea unor probleme tehnice specifice. Acest proces l-a condus la dezvoltarea primei unităţi de conducere cu putere hidraulică şi a altor patente fundamentale în zona motoarelor hidraulice.

Cred că este semnificativ că Charlson, privind retrospectiv, a ajuns să-şi considere intuiţiile ca fiind în conexiune cu surse spirituale mai înalte. Acesta este un punct de vedere împărtăşit de alţi inventatori, precum Chester Carlson (inventator al procesului xerox) şi Arthur M. Young (inventator of the Elicopterului Bell) – care, de asemeni, au adus contribuţii financiare importante la cercetarea psi şi domeniile conexe. Aceşti inventatori se alătură lui of Henry Ford şi Thomas Alva Edison, având un interes profund şi constant în subiectul reîncarnării. Toate acestea îmi sugerează un contimuum de percepţii. La un capăt al spectrului, avem percepţii extrasenzoriale verificabile ale două sau trei ţinte dimensionale, fizice. Apoi, vedem înţelegerea intuitivă a ingineriei şi conceptelor de proiect. Acestea sunt verificate într-un anumit moment din viitor, prin teste empirice ale invenţiilor înseşi. În continuare, există o înţelegere intuitivă directă a domeniilor matematice, care pot fi verificate numai prin deducţii logice. Există intuiţia care se exprimă într-o sincronizare excelentă şi este în general verificată în contextul unei cariere profesionale de un succes frapant. De aici, intrăm în domeniul care, în vremurile moderne, a trimis la metafizică – dincolo de orice verificare posibilă. Acesta este domeniul despre care filosofia pozitivistă a sugerat odată că ar trebui să-l „trecem sub tăcere”.

Există o altă posibilitate de intuiţii spirituale care investighează raţional? Putem începe să sondăm rezonabil domeniul spiritelor şi călătoria misterioasă a sufletului uman? Erudiţia modernă este împărţită în această problemă. În ciuda diverselor perspective oferite pein diferite lentile culturale, minţile penetrante ale lui Aldous Huxley şi Huston Smith pretind că ei pot recunoaşte o „filosofie perenă” sau o „tradiţie primordială”, care curge prin întreaga gândire ezoterică. Acest teren comun, susţin ei, implică un model în care sufletul uman creşte în profunzime şi înţelepciune, pe măsură de se apropie de ultima lui destinaţie a uniunii divine. Alţi erudiţi, în tradiţia deconstrucţionistă post-modernistă, cum ar fi Ninian Smart, susţin că experienţa misticilor lumii sunt unice şi nu pot fi comparate.

Nu este ceva nou că erudiţii se contrazic. Dar, noi putem rezolva acest dezacord, dacă se poate găsi o metodă adecvată. Există indicii de posibile noi metode la orizont. Conceptul de „ştiinţe specifice de stare”, propus la început de Charles Tart în 1972 sugerează că noi vedem practicanţii avansaţi ai diferitelor discipline ezoterice ca angajaţi într-un tip de observaţie sistematică, foarte înrudită cu ştiinţa.

 [9] Dacă sunt diferenţe în portretul realităţii, desenat de diverse şcoli de practică ezoterică, ele ar putea fi rezultatul proiecţiilor culturale. Oricum, modelul lui Tart implică faptul că noi am putea, de asemenea, considera aceste diferenţe ca fiind înrudite cu diferenţele pe care le-am putea descoper între diferitele abordări pe care le cunoaştem în psihologie, biologie, chimie şi fizică. Faptul că există diferenţe între aceste perspective nu oferă motive pentru invalidarea unei anumite perspective. Încă mai căutăm principiile unificării ştiinţelor noastre convenţionale. În ultimul rând, cred, căutarea noastră va duce la o viziune mai largă asupra lumii, în care vom începe să vedem unitatea dintre cunoaşterea cauzată de disciplinele intuitive şi aceea produsă de ştiinţa stabilizată.

De fapt, intuiţiile raportate ale dimensiunilor spirituale constituie un domeniul imens de studiu. Literatura antică include Carte egipteană a morţilor, Torah şi Noul Testament, Zohar-ul, Talmud-ul, Upanişadele, Dammapada, Cartea tibetană a morţilor. Fiecare din aceste cărţi a dominat timp de generaţii vieţile a nenumăraţi învăţaţi.

Religiile moderne au fost de asemenea întemeiate pe astfel de intuiţii. Biserica Noului Ierusalim se bazează pe scrierea lui Emmanual Swedenborg, un om de ştiinţă al secoluilui 18, ale cărui scrieri detaliate despre lumile spirituale umplu volume enciclopedice. Witness the Kardecian "espiritistas" din Brazilia, ale cărui învăţături rezultă dintr-un efort sistematic al unui pedagog francez al sec. 19, de a corela relatările de după moarte, furnizate de diverşi mediumi. Regula lui Kardec era a admite ca nici o descoperire să nu fie verificată de şapte mediumi diferiţi.

Aceste înţelegeri şi metodologii convergente de la cercetarea psi, mărturia experienţei spirituale şi domeniul larg al intuiţiei îmi sugerează că avem potenţialul de a folosi consensul intuitiv într-un mod disciplinat, ca o cale de a explora domenii ale conştiinţei, care în trecut au făcut trimitere la filosofie, mitologie şi teologie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu