Pagini

Spusele lui Budha:“Nu credeţi în buna credinţă a tradiţiilor, chiar dacă datează de generaţii şi sunt larg răspândite. Nu credeţi un lucru numai pentru că mulţi alţii vorbesc despre el. Nu credeţi în bunele intenţii ale înţelepţilor din vremurile trecute. Nu credeţi în ceea ce v-aţi imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de inspiraţie. Nu credeţi în autoritatea maeştrilor şi a preoţilor. După ce examinaţi totul, credeţi numai în ceea ce aţi verificat şi experimentat singuri şi consideraţi a fi rezonabil după felul vostru de a fi.”

joi, 22 aprilie 2010

cum il creeaza mintea pe D-zeu

“Cea mai frumoasa emotie pe care o putem noi experimenta este cea mistica.
Este baza adevaratei arte si stiinte.
Cel caruia ii este straina acesta emotie…
e ca si mort” - Albert Einstein


Marele Necunoscut

Imaginati-va unul dintre stramosii nostri, lovit brusc de o boala sau de un accident aproape mortal.
Planand aproape de prapastia mortii, un om de rand se vede brusc adancindu-se intr-o experienta fantastica, cu umbre, voci in surdina si lumini orbitoare.


Cosmosul isi deschide bratele si infinitatea se imprastie intr-o stralucire atemporala care dizolva toate fricile si toata separarea de Divinitate.
Frica de moarte dispare si se dizolva intr-un linistitor ocean de beatitudine, de pace
si lumina orbitoare – cea din urma “sfanta” contopire.


Se naste convingerea coplesitoare ca aceasta este realitatea fundamentala.
Portile primitoarea ale unui Rai personal se deschid…


Brusc inapoiat in corp, intors la realitatea cotidiana,
i se permite sa interpreteze experienta sa transcendentala celorlalti si sie insusi.
Acesta experienta in pragul mortii s-ar putea sa nu se sfarseasca printr-un deces fizic,
dar duce clar la moartea Sinelui vechi - Sinele personal - si la renasterea, extazul si inaltarea sufletului/spiritului.
Aduce un val de emotii, convingeri si chiar transformari, la trezire.
Sufletul a facut o calatorie din care nu se poate sa te intorci acelasi.


Descinderea intr-un Iad psihobiologic poate duce la o calatorie transcendenta catre Rai… sau poate catre abisul larg deschis al Vidului.
Samani, preoti, profeti, mistici si guru s-au ridicat sa ne arate modul in care
sa calatorim prin aceste taramuri inferioare,
cum sa gasim vindecarea, momentul etern, pacea inimii si unitatea.


Inaintasii nostri au fost nevoiti sa se confrunte direct cu probleme existentiale de supravietuire, adaptare, stres, imperechere, nastere, pierdere si moarte.
Incet-incet, au luat nastere istorioare despre elementele de baza ale vietii:
sociala, fizica, emotionala, mentala, spirituala.
S-au creat mituri si credinte despre modul in care a fost creat Universul si despre cum am fost noi insine creati, pentru a se da un sens vietii.
S-au dezvoltat ritualuri, ceremonii si practici pentru a vindeca trupul si sufletul, pentru a marca etapele vietii si pentru a impaca fortele asupra carora nu aveau control.
Toate acestea au fost importante pentru originile lor, dar si pentru vocile, viziunile si experientele care pareau sa vina de Dincolo.


Creierul este bine echipat pentru experientele mistice, cu scopul de a transforma amenintarea realitatii noastre existentiale. (Alper)
S-au dezvoltat explicatii metafizice pentru lucrurile esentialmente necunoscute,
pentru crizele bruste si irezistibile de extaz.
Unele dintre aceste relatari erau mai sofisticate decat altele, depinzand de nivelul cultural, dar toate aveau o samanta comuna ce tinea de definirea
misterului relatiei dintre Omenire si Necunoscut.
Ar putea fi numita o experienta paroxistica, posesie de catre un spirit, epifanie, extaz religios sau inaltare, nirvana, satori, shaktiput, lumina clara sau iluminare.
Diferenta consta doar in gradul de absorbtie a experientei sau in gradul de implinire.


Experimentarea lui Dumnezeu este un proces,
o perceptie subiectiva mai mult decat o realitate obiectiva ce poate fi dovedita.
Orice distragere inceteaza, inlocuita fiind de impactul direct al expansiunii infinite, de strafulgerari de adevar, de starea de permanenta uimire copilareasca,
de exaltarea extatica deasupra existentei personale si trupesti, de dizolvare intr-un moment atemporal, de fuziune, de gnoza.


Este o perceptie directa, combinata cu o puternica emotie si o intelegere profunda a ceea ce pare a fi adevarul suprem.
Ea sfasie valul iluziei, reveland starea pura a existentei noastre, lipsita de filtrele emotionale, mentale si ale credintei.
Lasata doar cu constiinta pura, mintea naturala este, in sfarsit, libera de capcanele pamantesti. Scaldat in emotiile bucuriei, ale increderii si ale mantuirii,
Cosmosul devine o prezenta palpabila.
Imortalitatea a fost simtita: asadar, frica de moarte dispare.


Multi au numit acest mister luminos Dumnezeu.
Intr-un anumit sens, religia este o reactie la ceea ce exista cu adevarat.
Dar, pentru multi, cand vine vorba de religia lor, acestea sunt cuvinte ce indeamna la lupta, pentru ca ei considera ca doar calea lor e cea adevarata, singura cale.
Raiul pe Pamant nu poate fi atins atat timp cat aceste doua taramuri sunt separate.


Dumnezeu coboara pe Pamant, in propria noastra psihofiziologie,
salasluind in noi insine.


Programati pentru Dumnezeu?

Neuroteologia este uniunea dintre creier, stiinta si teologie,
care studiaza sistematic relatia lui Dumnezeu cu Universul.
Religia este expresia atitudinii si actiunii teologice.


Dumnezeu a creat Cerurile si Pamantul, spune traditia, si pe om dupa chipul si asemanarea Lui.

Dar oare Dumnezeu a creat omul si creierul sau creierul il creeaza pe Dumnezeu? Revelatia este actul manifestarii lui Dumnezeu care se dezvaluie pe Sine
sau comunica adevaruri catre minte.
Aceste experiente subiective stau la baza misticismului.
Poate ca Dumnezeu a ascuns spiritualitatea de Omenire acolo unde ne-am fi asteptat mai putin sa o gasim: inlauntrul nostru.


Elementul religios din natura noastra este la fel de universal ca si cel rational sau social. S-ar putea oare ca, modificand chimia creierului,
umbland la niste circuite ale placerii si ale vizualului, in timp ce reducem la tacere acele lucruri care ne guverneaza - imaginea despre noi insine,
cunoasterea, orientarea si cronologia.. ., sa se produca un extaz transcendental, o experimentare a lui Dumnezeu?
Se poate declansa acea supraincarcare electrochimica fantastica numita kundalini, puterea sarpelui care se ridica de-a lungul coloanei vertebrale catre iluminare?
Cum putem oare calatori continuu de la placere la entuziasm, la bucurie, extaz si iluminare?


Aceasta este intrebarea pusa deopotriva atat de teisti*, cat si de oamenii de stiinta necredinciosi, in incercarea de a intelge nevoia noastra de spiritual.
Scindarea religioasa sta inca la radacina conflictelor globale in lumea moderna.
Chiar si inlauntrul nostru putem experimenta personal crize de credinta, caci perceptia noastra pamanteana rivalizeaza cu credintele noastre spirituale.
Majoritatea religiilor si a practicilor spirituale au o valoare “salvivica”
(n.t. - de salvare a sufletului):
ne salveaza de banalitatea limitarilor umane si de suferinta nesfarsita sau fara sens, ridicandu-ne si oferindu-ne o privire fugara asupra Infinitului, asupra Absolutului.


* teisti = adepti ai teismului, doctrinã filosoficã bazatã pe admiterea existenþei lui Dumnezeu ca fiinþã absolutã care a creat lumea si o îndruma – din fr. théisme. (n.t.)

In romanul sau utopic, din 1962, numit “Insula”, Aldous Huxley a inventat cuvantul neuroteologie pentru a descrie domeniul in care creierul interactioneaza cu Divinul.
De atunci a ajuns sa insemne domeniul in curs de dezvoltare care descrie fenomenele neurologice care stau la baza experientelor mistice clasice din practicile spirituale.
Se pare ca sistemul nostru nervos este “preprogramat”
sa experimenteze o varietate de experiente religioase sau spirituale.
Putem sa calatorim in interiorul nostru si sa exploram lumea launtrica la fel cum facem
si cu lumea din afara noastra.


Cu toate acestea, studiul uman al fenomenologiei experimentarii lui Dumnezeu nu neaga in mod automat puterea unei forte divine creatoare.
Chiar mai mult, aceasta stiinta transdisciplinara cauta pur si simplu sa descrie mecanismul implicat in acest proces.
El exploreaza modul in care Divinul este transpus pe taramul uman, din arhetip in lumea materiala. Se combina aspecte ale religiei, psihologiei si neurologiei.
Noua paradigma sintetizeaza adevarurile stiintei, ca si pe cele ale religiei,
dand nastere la neurosamanism.


Programul Dumnezeu e mijlocul prin care oamenii au interpretat in mod traditional
sensul celor mai importante evenimente:
stresul, nasterea, identitatea, imbatranirea, moartea si deschiderea catre un simt al Infinitului. In imaginea despre Sinele nostru cantareste greu relatia noastra cu ceilalti si locul nostru in lume si in Cosmos.
Este sursa credintei si temelia convingerilor noastre.
Dogma religioasa a fost creata de-a lungul eonilor pentru a interpreta sau pentru a lamuri aceste dramatice intalniri personale cu spiritul.


Taxonomia (n.t. - stiinta clasificarii) experientelor religioase a fost creata in antropologie, sociologie, psihologie si studii religioase.
Acestea formeaza harti ale teritoriului experientelor spirituale, din samanism pana la expresia artistica si toate formele de creativitate, incluzand starile de constiinta transcendentala (Gowan; Tart, Grof, Wilber).
Dar atat misticii, cat si invatatii ne reamintesc ca “harta nu este teritoriul”.


Un spectru sau un continuu de interactiune cu Divinul este disponibil ca stare de curgere indusa prin transa, creativitate si meditatie.
Dar cunoasterea lor nu e totuna cu experimentarea acestor
stari induse intentionat sau spontane.
Prima este doar o conceptualizare, in timp ce a doua este gratie,
epifanie, manifestare divina.
Aceste stari variaza de la posedare de catre un spirit pana la simpla comuniune si venerare a naturii si la pierderea de sine in coplesitoarea, unificatoarea constiinta cosmica.


Programul Dumnezeu

Credinta si biologia sunt impletite, la fel ca mintea si materia, ca cei doi serpi din Caduceu care reprezinta Iluminarea.
Neurologia, ritualul si religia, toate se unesc in ceea ce Carl Jung
(pionier al inconstientului colectiv) numea Mysterium Coniunctionis (n.t. - separarea si compunerea contrariilor psihice în alchimie)
sau Mariajul regesc cu Divinul. Sufletul se dizolva in Sine.
Dualitatea dispare.


Avem o capacitate umana naturala pentru experiente spirituale,
asa cum avem capacitatea de a intelege limbajul si matematica.
Experientele transpersonale, miturile, ritualurile, morala si etica sunt stranse laolalta de o ecologie religioasa atotcuprinzatoare.
Mediul inconjurator cunoscut reprezinta scena experientelor.
Retele de structuri neurofiziologice orchestreaza piesa pe scena.
Mecanisme electromagnetice si biochimice complicate sustin ritualurile umane, miturile, misticismul si fenomenele religioase.


Daca Dumnezeu exista ca o entitate cosmica atotcuprinzatoare sau nu,
in creier sunt anumite mecanisme pe care
Omenirea le-a utilizat mii de ani pentru a facilita procesarea experientelor iesite din comun. Toate manipuleaza sistemul nervos al corpului fie
prin sub-, fie prin suprastimularea sistemelor simpatice sau parasimpatice de excitare.
Ele ne conduc catre a-L vedea, auzi, atinge si simti
pe Mantuitor intr-un mod mai degraba experimental decat conceptual,
care culmineaza prin fuziune.


Biologic, starile de extaz depind de sistemul limbic sau de partea emotionala a creierului si de secretiile hormonale.
Starile mistice nu sunt fantezii, amagiri sau evenimente intangibile:
ele sunt rezultatul final al unui proces chimic si neuronal complex.
Ele incep cu un sentiment instinctual de respect, teama si uimire, amestecat cu fiori nedefiniti, senzatii de plutire si, poate, o foame spirituala.


Moartea Ego-ului poate surveni cand Eu-l hiperactiv se preda, cedeaza unei supra-incarcaturi senzoriale care il copleseste.
Hipoexcitarea conduce catre o reducere la tacere a mintii, specifica, sau la golire, atunci cand Ego-ul se supune voluntar unificarii subiectului cu obiectul, a lui Eu cu Sinele. Activitate corticala si sub-corticala fuzioneaza intr-un mod aproape insesizabil.
Nu mai exista nici un Eu separat care sa perceapa realitatea obiectiva.
Astfel, dualitatea este stearsa, paradoxal,
intr-o excitare extrema a sistemelor - hiper si hipoactivare.


Pentru ca produc o euforie personala si o inspiratie creativa, aceste stari initiale sunt aceleasi la poeti, artisti si mistici.
Numai ca misticii ne spun ca aceste stari de extaz pot fi nimic altceva decat supraincarcarea canalelor emotionale.
Extazul este dorinta de contact, o tanjire dupa contopire.
A intra pe aceste taramuri complet constient indica o mare maturitate spirituala. Stabilizand aceste stari la nivelul personalitatii inseamna ca faza aparitiilor
ocazionale s-a terminat si ca iluminarea devine o stare constanta.
Schimbarile neuronale au devenit integrate si permanente.


Cele mai vechi tehnici ale samanilor includ:
postul, batutul regulat in tobe, dansul in transa, calatoriile interioare
si folosirea plantelor
care produc stari modificate de constiinta.
Tehnicile de relaxare transcendentale includ meditatia, vizualizarea, rugaciunea, posturile specifice si incantatiile.
Toate lucreaza asupra fiziologiei pentru a schimba chimia mintii/trupului si pentru a induce stari de extaz total,
care sunt atotconsumatoare sau esentialmente pline de pace si liniste.


Orice stimul constant, ritmic, aplicat sistemului nervos central va induce o stare de transa si de inaltare.
Impingerea sistemului catre oricare dintre poli (excitare sau linistire) duce la o intoarcere paradoxala catre exact opusul acestuia, la fel cum excitarea sexuala duce la senzatia postorgasmica.
In mod similar, la un anumit moment, meditatia poate elibera o intensa avalansa de energie si emotie, partial datorita sistemului limbic.


O metoda produce o supraincarcare senzoriala, in timp ce a doua goleste campul senzorial prin abaterea atentiei de la semnalele senzoriale.
Ar putea sa se produca si un amestec sensorial:
un fenomen numit sinestezie, cand poti sa ”vezi” muzica sau sa “gusti” culorile.


Cand trupul este ori epuizat, ori golit de semnale externe, mintea este libera sa proceseze infinitele meandre ale propriei manifestari, propriile procese interne.
Teama si rusinea fac loc gratiei, unui simt al Prezentului, perceptiei sfinteniei, raspuns la constientizarea Divinului. Timpul, spatiul si Ego-ul, separat, par a fi suspendate sau trecute Dincolo, in experienta constiintei cosmice. Totul in Unul. Dincolo de experimentarea unitatii este experienta nondualitatii Vidului.


Daca ratia perceptiilor este restransa sau largita peste anumite limite, starea normala de constiinta produce stari modificate, fiecare avand caracteristici specifice. Aceasta experienta universala are noua calitati tipice:
1) unitate,
2) transformarea spatiului si timpului,
3) dispozitie buna/pozitiva simtita profund,
4) caracter sacru,
5) obiectivitate si realitate,
6) paradox,
7) asa-zis inefabil,
8) efemeritate si
9) schimbari pozitive constante in comportamentul ulterior.
O intalnire directa si nemediata cu nivelul sursei realitatii este simtita ca sfanta, coplesitoare, fundamentala si inefabila (Gowan, 1976).

Moartea Ego-ului ce se recreeaza

Alchimistii au cautat viata eterna prin consumarea panaceului (atotvindecator) , a medicamentului universal, a elixirului vietii.
Paracelsus, alchimist si medic medieval, spunea:
”Cel care intra in regatul lui Dumnezeu trebuie sa intre intai in mama sa si sa moara”.

Daca Dumnezeu este Tatal, atunci Natura este Mama noastra.
Moartea sta mereu pe umarul nostru, asteptand rabdatoare randul fiecaruia dintre noi.
Iar noi suntem acut constient de acest fapt, pe masura ce imbatranim mai mult sau experimentam pierderi si infirmitati.
Constientizam cu sfiala ca acum existam, dar ca intr-o zi nu vom mai fi.


Putem reactiona la propria cunoastere ca suntem muritori prin negare, pragmatism sau credinta nezdruncinata in viata de dupa moarte sau in reincarnare.
Moartea va veni inexorabil in orice eveniment, la sfarsitul calatoriei noastre.
Nu putem cunoaste direct natura acelei experiente pana cand nu vom fi trecut prin ea. Dar, inca inainte de moartea fizica, sufletul poate muri incet pentru lucrurile din exterior: Sinele este eliberat si trecut de partea cealalta.
Cand simturile si mintea nu mai functioneaza activ, trupul devine ca al unui cadavru. Moartea Ego-ului oglindeste procesul de experienta in preajma mortii
(NDE = Near-Death Experience).


Fazele NDE includ:
1) senzatii subiective ca esti mort,
2) pace si o stare de bine,
3) iesire din corp,
4) viziuni ale obiectelor materiale
si ale evenimentelor.

Faza transcendentala include:
5) tunelul sau zona intunecata,
6) evaluarea vietii trecute,
7) Lumina,
8) accesul la o lume transcedentala;
intrarea in Lumina,

9) intalnirea cu alte fiinte,
10) reintoarcerea la viata.


Cei care s-au aflat la un pas de moarte sau au experimentat
o moarte initiatica a Ego-ului revin pentru a arata
si a relata cum ar putea fi
aceasta experienta de nedescris.
Ei raporteaza durere si panica ulterioare
desprinderii de corp, fericire si incantare.
Apoi urmeaza intrarea in bezna,
cautarea Luminii si pasirea in acea Lumina.
Acelasi lucru e valabil si pentru mistici,
care devin morti pentru lumea exterioara.
Trupul este profund afectat,
caci respiratia, bataile inimii si conductibilitatea pielii se modifica.


Cand nu este brusca, moartea e un proces prin care nivelul de oxigen cade, creste bioxidul de carbon si rata conexiunilor neuronale scade.
Aceasta succesiune descrie fazele mortii creierului: inchiderea sistemului senzorial, disociere mentala, eliberarea in creier a unei mari cantitati de dopamina si endorfine, care inlatura durerea si induc o stare de euforie, blocarea cortexului vizual, caci celulele nervoase continua sa moara, apoi coma. Si coboara intunericul.


Desi este o calatorie universala, rapoartele de NDE cuprind decoruri si personaje ce coincid cu programarea culturala.
De exemplu, budistii tibetani nu povestesc niciodata ca l-au vazut pe Iisus in tunel, in timpul unei experiente in preajma mortii.
De fapt, dupa Dalai Lama, ei nici macar nu par sa aiba astfel de experiente sau le percep in termeni complet diferiti.
Totusi, exista niste corelari interculturale in procesul eliberarii de granitele de spatiu si timp, de Ego, moartea fiind luata in sens initiatic sau ad literam.


Aceste etape includ:
1) o reintoarcere in pantec sau
starea primara de nenascut, care se intampla
in procesul mortii,
cand centrii vizuali si senzoriali se inchid si suntem lasati
in stralucirea rosiatica si cetoasa a fazei fetale,

2) disolutia, dispersia, dezmembrarea sau
fragmentarea ne slabesc legaturile cu constiinta de sine,
pe cand ne deplasam dincolo de regrete, neputinta, rigiditati, frica si durere
catre unitatea primordiala de dinaintea aparitiei Ego-ului,

3) includerea a ceva mic (personalitatea) in ceva mare
(n.t. - pleroma = grec. Plhrwma = plenitudinea incognoscibila a Divinitatii,
termen folosit de gnostici mai ales),

4) renastere, reintinerire, imersie in fluxul creator al energiei, in timp ce contactul experimental cu taramul halucinogen al existentei ne inunda cu senzatii ocrotitoare de bine,

5) calvarul purificarii in timp ce ne luptam cu orice rezistenta mentala, conflicte si reminescente ale atasamentelor pamantene; purificare karmica,

6) solutii la toate problemele, caci toate conflictele se rezolva in beatitudinea absorbtiei; vindecare,

7) procesul de topire/usurare sau abandonarea finala si uniunea subiectului cu obiectul; o scufundare spirituala in vastul ocean de constiinta profunda ( Miller, 1993).


In felul acesta, invierea “mortilor”, in sensul mistic, capata sensuri noi. In mod paradoxal, descrie atat transformarea catre o constiinta superioara, sufletul devenind din ce in ce mai absorbit in contemplarea lui Dumnezeu, cat si intoarcerea la constiinta comuna.
Extazul, “Inaltarea la Ceruri”, are si conotatia inaltarii catre culmi spirituale in experienta mistica, care te ridica sau te inalta din starea normala de constiinta.


Circuite mistice

Dar ce se intampla cand procesul mortii nu urmeaza cursul complet catre decesul final sau este pur si simplu simulat spontan sau intentionat prin meditatie?
Relatia dintre fiziologia creierului si comportamentul uman este recunoscuta a fi dificil de inteles si usor de aplicat in mod eronat.


Evident, constiinta, subiectivitatea si experienta religioasa ale oamenilor nu se reduc doar la o simpla explicatie a legaturilor neuronale.
Suntem obisnuiti sa le asociem cu gratia divina, expansiunea mintii, intuitie, transcendenta, extaz, metamorfoza si salvare.


Ramane un mister daca creierul nostru creeaza puternica experienta a Dumnezeirii sau daca Dumnezeu creeaza circuitele noastre psihofizice.
Numai cercetarea sufletului poate sa ofere un raspuns personal satisfacator.
Ar putea parea un sacrilegiu pentru unii sa faca experimente cu dozari si cantariri omenesti pentru a masura spiritualitatea.
Totusi, asta nu neaga frumusetea cercetarii stiintifice a adevarului prin creativitate si pasiune, la fel de autentice ca orice alta forma de arta.


Cunoasterea partilor corpului care sunt mobilizate in aceasta comuniune nu diminueaza experienta, pentru ca intregul este cu mult mai mult decat suma partilor sale. Neuroteologia respecta atat stiinta, cat si spiritul.
Este un pas spre abordarea holistica, nu doar o analiza reductiva.

Experiente natural expansive au loc intr-un numar mare de situatii, dar implica urmatoarele elemente comune:
1) atentia este captata, perceptia - canalizata sau concentrata
pe un
singur eveniment sau senzatie;
2) pare sa fie o experienta dincolo de frumusete sau valoare;
3) valori sau legaturi nebanuite sunt brusc sau instantaneu
accentuate;
4) se finalizeaza cu o mare bucurie si o experimentare a
extazului
ce frizeaza orgia ;
5) barierele individuale care separa sinele de ceilalti sau
de natura sunt daramate;
6) rezulta o eliberare a iubirii, increderii sau puterii si
7) are loc o anumita schimbare ulterioara de personalitate,comportament sau produs artistic dupa ce trairea extatica a luat sfarsit
(Gowan, 1976).

Am putea stabili cu precizie ce parte a creierului se activeaza sau dezactiveaza in timpul starilor de constiinta modificata inedite, religioase sau vizionare?
Da, oamenii de stiinta folosesc tehnici dinamice de imagistica a creierului, cum ar fi SPECT si MRI functional, pentru a vizualiza activarea circuitelor nervoase din creier. Putem vedea, in timp real, atat circulatia sangelui, cat si activitatea electrica.


Rolurile amigdalei*, hipocampului, lobilor temporali, parietali, ale glandei pineale sunt fundamentale pentru senzatia noastra de bine, intuirea unui sens, expansiunea identitatii personale si perceperea luminii interioare.
Putem acum vedea direct cum creierul coreleaza atat stimulii interni si externi, cat si reactia noastra la acestia. Fata de ritualurile antice, de multumire a zeilor, ritualurile noastre sunt acum protocoale experimentale stiintifice.


* amigdala = nucleu amigdalian = nucleu cenusiu situat in lobul temporal. Amigdala este un centru-cheie al creierului care coordoneazã rãspunsurile comportamentale, imunologice ºi endocrine la provocãrile mediului extern.

Scanarea creierului unui numar mare de persoane dintr-un grup test
care erau adancite in rugaciune sau meditatie profunda, a scos la iveala cateva interpretari neurologice comune.

Acestea au fost corelate cu stari religioase variind de la
transcendenta la viziuni, iluminare si sentimente de veneratie/evlavie.
Atentia sau concentrarea din lobii frontali este indicata
de activarea acestei zone a creierului in timpul meditatiei.
In stari meditative, se petrece o schimbare de atitudine
si o detasare de alte ganduri, in afara, probabil,
de iubirea pentru Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu