Pagini

Spusele lui Budha:“Nu credeţi în buna credinţă a tradiţiilor, chiar dacă datează de generaţii şi sunt larg răspândite. Nu credeţi un lucru numai pentru că mulţi alţii vorbesc despre el. Nu credeţi în bunele intenţii ale înţelepţilor din vremurile trecute. Nu credeţi în ceea ce v-aţi imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de inspiraţie. Nu credeţi în autoritatea maeştrilor şi a preoţilor. După ce examinaţi totul, credeţi numai în ceea ce aţi verificat şi experimentat singuri şi consideraţi a fi rezonabil după felul vostru de a fi.”

luni, 13 februarie 2012

Energizarea si echilibrarea chacrelor cu ajutorul cristalului




Avem în organism centri energetici numiti chakre. Atunci cînd clarvazatorii din vechime au privit centrii energetici, i-au vazut ca pe niste roti de lumina, care se învîrteau si de aceea i-au numit chakras, ceea ce în sanscrita înseamna "roata".
Exista sapte chakre mari si cinci mici. Cele sapte chakre mari sînt: radacina, splina, plexul solar, inima, gîtul, fruntea si coroana. Cele cinci chakre mici sînt mîinile si picioarele si depresiunea din spatele craniului, unde baza creierului întîlneste maduva spinarii, Medulla Oblongata.
Chakra radacinii este situata în regiunea genitala. Ea interactioneaza cu glandele cortico-suprarenale.
Chakra a doua sau splenica se afla între zona genitala si stomac, cam la 5 cm sub ombilic. Ea stimuleaza gonadele.
Plexul solar este putin deasupra ombilicului si cuprinde stomacul. Glandele pentru chakra plexului solar sînt pancreasul si suprarenalele.
Chakra inimii se afla în centrul pieptului Aceasta este a patra chakra si lucreaza cu timusul.
A cincea chakra se afla în zona gîtului Ea stimuleaza glanda tiroida.
A sasea chakra este adesea numita chakra fruntii si se afla în frunte cam la 2,5 cm deasupra ochilor. Îi corespunde glanda pituitara.
A saptea chakra, situata în crestet, este cunoscuta ca fiind chakra coroanei Lucreaza împreuna cu glanda pineala. Interactiunea combinata a glandelor pineala si pituitara activeaza al Treilea Ochi.

Iata o tehnica veche de 6.000 de ani, atribuita sumerienilor, prin care se echilibreaza si se energizeaza aceste chakre.

Asezati-va într-o pozitie comoda. Tineti cristalul în mîna stînga. Închideti ochii. Priviti cristalul în fata voastra cum se face tot mai mare pîna ajunge cît o casa. Intrati prin usa deschisa. Înca o data priviti în jur. Priviti Lumina si culoarea venind din tavan. Priviti peretii si podeaua. Mirositi interiorul cristalului. Ascultati sunetul. Gustati o bucatica din cristal. Pipaiti suprafata peretilor si podeaua.
Înaintati pe coridor spre usa pe care scrie "Camera de vindecare". Pasiti înauntru, pe platforma. Stati pe platforma si rotiti-va. Cînd priviti imaginea voastra de pe platforma, puteti vedea sapte cercuri de lumina pe corpul vostru. Acestea sînt chakreie voastre, centrii vostri energetici.
Uitati-va la prima chakra, deasupra pubisului. Apropiati-va de ea. Pe masura ce va apropiati, deschiderea se mareste, semanînd cu o pestera. Intrati. Privind în jur, veti observa ca interiorul chakrei seamana cu o pestera a carei suprafata este în întregime acoperita cu cristale. Unele dintre acestea stralucesc puternic, iar altele abia pîlpîie. O parte au pete de culoare închisa, de la afectele negative.
Soateti un cristal din buzunar. Tinîndu-l în mîna, imaginati un fascicul gros de lumina alba pornind din vîrful cristalului ca un reflector.
Proiectati acest fascicul gros de energie luminoasa asupra tuturor cristalelor din tavan, de pe pereti, de jos, pîna cînd fiecare cristal începe sa straluceasca. Orice urma din culoarea închisa a negativitatii se va spala, evacuîndu-se prin sistemul de eliminare al organismului. Continuati sa raspînditi lumina pîna cînd toate cristalele stralucesc si tot interiorul s-a umplut cu energie calda, realizîndu-se echilibrarea fizica, afectiva si mentala.
Lasati energia calda si echilibrata sa va ridice, iesiti din prima chakra si intrati în a doua, aflata la jumatatea distantei dintre pubis si stomac.
Intrati si examinati din nou cristalele de pe pereti, tavan, podea. Cu Lumina propriului vostru cristal acoperiti tavanul, peretii, podeaua. Luminati toate cristalele si observati cum petele întunecate ale negativismului ies prin sistemul de eliminare. Cînd toate cristalele vor straluci de lumina, lasati acea energie calda si echilibrata sa va ridice si iesiti din a doua chakra pentru a intra în a treia, plexul solar, situat pe si imediat peste stomac.
Intrati prin deschizatura si priviti în jur. Observati cristalele de pe pereti, tavan, podea. Proiectati lumina asupra cristalelor si sesizati evacuarea petelor întunecate ale negativismului, iesind prin sistemul de eliminare. Continuati eliminarea cristalelor pîna cînd toate stralucesc în perfect echilibru mental, afectiv si fizic.
Lasati acea energie echilibrata sa va ridice si iesiti pentru a intra în cea de a cincea chakra, gîtul. Folositi fascicolul de lumina ai propriului cristal pentru a acoperi înca o data peretii, tavanul, podeaua. Umpleti cu lumina toate cristalele chakrei. Observati petele întunecate ale afectelor negative parasind cristalele si iesind prin sistemul de eliminare. Atunci cînd toate cristalele vibreaza de energie calda, echilibrata, lasati aceasta energie sa va traga în sus, iesiti si patrundeti în cea de-a sasea chakra, centrul fruntii, împrastiati lumina prin toate cristalele de pe pereti, tavan, podea, pîna le veti umple cu energie iar petele întunecate ale trairilor negative vor fi înlaturate. În fundul încaperii se afla un ochi mare, a carui pleoapa este acoperita cu o substanta ca smoala. Proiectati Lumina cristalului pe ochi, spalati aceasta substanta de pe pleoapa, folosind Lumina. Cînd murdaria a fost înlaturata, deschideti ochiul. Urmariti tîsnirea luminii: un far puternic lumineaza prin frunte pe masura ce al Treilea Ochi se deschide si începe sa functioneze. Simtiti cum aceasta energie de aur va ridica printr-o gaura din tavan si patrundeti într-o pestera vasta, chakra coroanei, chakra numarul sapte.
În centrul coroanei se afla o piatra pretioasa imensa, cît o casa, cu o mie de fatete scînteietoare. O parte din fatete împrastie Lumina. Altele sînt întunecate. Proiectati Lumina cristalului vostru pe aceasta piatra pe masura ce ea începe sa se învîrta. Continuati iLuminarea pîna cînd fiecare fateta straluceste puternic. Toate talentele si capacitatile voastre trecute, prezente si viitoare sînt acum activate. Ele asteapta sa le folositi cînd veti avea nevoie. Cînd toate fatetele sînt Luminate, simtiti energiile însumate ale celor sapte chakre care încep sa urce într-un curcubeu auriu, rosu, portocaliu, galben, verde, albastru, purpura si argintiu; pornind din crestet coboara arcuit spre vîrful picioarelor. Acest curcubeu urca în picioare, mai sus de glezne, gambe, genunchi, coapse, peste sale, în susul corpului. Pe masura ce avanseaza, culorile modifica toate celulele. Acestea vibreaza acum împreuna cu tot spectrul coloristic. Purtati curcubeul în susul corpului, peste umeri si în brate. Continuati în susul cefei si din nou din crestet, într-o continua arcuire de curcubeu energetic, în jos spre vîrfui picioarelor si în sus, prin corp. Pe fondul acestui curcubeu de energie, circulînd prin voi, coborîti de pe platforma, iesiti din camera de vindecare, din cristal si intrati în propriul corp. Cînd aveti senzatia de confort, deschideti ochii.

Repetati aceasta metoda ori de cîte ori doriti. Ea va antrena schimbari impresionante în stabilitatea voastra afectiva. Curcubeul va deschide înalte talente spirituale si cai. Le puteti încerca pe altii, de la distanta, cu rezultate remarcabile.
Sursa: CARTEA CRISTALELOR

(CRISTALUL, ACEASTA FIINTA VIE)

de DaEl Walker

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu