Pagini

Spusele lui Budha:“Nu credeţi în buna credinţă a tradiţiilor, chiar dacă datează de generaţii şi sunt larg răspândite. Nu credeţi un lucru numai pentru că mulţi alţii vorbesc despre el. Nu credeţi în bunele intenţii ale înţelepţilor din vremurile trecute. Nu credeţi în ceea ce v-aţi imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de inspiraţie. Nu credeţi în autoritatea maeştrilor şi a preoţilor. După ce examinaţi totul, credeţi numai în ceea ce aţi verificat şi experimentat singuri şi consideraţi a fi rezonabil după felul vostru de a fi.”

luni, 16 iunie 2014

Descifrează mesajele hormonilor

Ştiai că simpla cădere a părului, pielea uscată și transpiraţia abundentă pot fi semnul unui dezechilibru hormonal? E timpul să afli cum să descifrezi semnalele pe care le primeşti din partea sistemului endocrin.


Hipofiza
Este cât bobul de mazăre, în zona centrală a creierului, într-o formaţiune osoasă numită Şaua turcească. Are un rol esenţial în organism, fiind centrul de comandă al sistemului endocrin.
Simptome
Dereglarea secreţiei hormonale a hipofizei atinge cam 10 % din femei, care suferă de anovulaţie (lipsa ovulaţiei), amenoree (lipsa menstruaţiei), galactoree (lactaţie falsă, în lipsa sarcinii) şi sterilitate, chisturi ovariene, noduli la sân şi noduli tiroidieni.
Tiroida
Este situată în zona gâtului. Hormonii tiroidieni influenţează: bătăile inimii, frecvenţa respiraţiei, intensitatea cu care sunt arse caloriile, buna funcţionare a pielii, creşterea, „producţiei” de căldură, fertilitatea şi digestia.
• Hipertiroidism (excesul de hormoni tiroidieni) – Simptome: hiperactivitate, insomnie, disconfort la căldură, palpitaţii, oboseală, „lipsă de aer” la efort, scădere ponderală cu poftă de mâncare la tineri, reducerea sau dispariţia sângerării menstruale, scăderea libidoului, tranzit intestinal accelerat, sete, prurit, guşă, tegumente calde, catifelate, transpiraţii abundente, tremurat fin al extremităţilor, eritem palmar, căderea părului şi altele.
• Hipotiroidism (producţie scăzută de hormoni tiroidieni). – Simptome: oboseală, creştere în greutate, depresie, senzaţie de frig, mâini şi picioare reci, piele uscată, tulburări menstruale, insomnie, constipaţie, căderea părului, tulburări de memorie şi ale sistemului imunitar, astenie, intoleranţă la frig, dureri musculare sau articulare, voce răguşită, bradicardie, acumulări de lichide în pleură sau pericard.


Suprarenalele
Sunt situate în partea superioară a rinichilor. Ele facilitează răspunsul la stres prin sinteza adrenalinei, cortizolului şi a altor substanţe.

Simptome: oboseală, poftă exagerată pentru dulciuri şi alimente sărate, rezistenţă scăzută la infecţii, dificultăţi de concentrare, digestie slabă, sindrom premenstrual accentuat, sensibilitate la frig, tensiune arterială mică, tendinţe de îngrăşare şi incapacitate de a slabi, libido slab, dureri de cap, palpitaţii, scăderea capacităţii de a gestiona stresul, hipoglicemie, piele uscată, căderea părului, nervozitate, dispepsie.


Pancreasul
Este un organ glandular situat la nivelul primelor două vertebre lombare. Cântăreşte mai puţin de 100 g şi elimină aproximativ 1l de suc pancreatic pe zi, adică aproximativ de 10 ori mai mult decât masa lui.

Simptome: aversiune faţă de pâine, grăsimi şi carne, greaţă, secreţie exagerată de salivă, dureri abdominale cu scaune abundente, scădere în greutate (cu dereglarea musculaturii pelviene, a membrelor şi a toracelui), senzaţie de foame, stare de nelinişte, tulburări neuro-psihice, tremurături, transpiraţii.


Ovarele
Sunt situate în partea inferioară a abdomenului, de o parte şi de alta a uterului. Una din funcţiile lor este producerea hormonilor feminini, estrogenul şi progesteronul.

Simptome: tulburări ale ciclului menstrual, sindromul ovarului polichistic, infertilitate, obezitate.


Hipotalamusul


Este zona din creier care controlează temperatura corpului, foamea şi setea. Reglează starea generala de conştienţă, anumite funcţii vitale cum ar fi ritmul cardiac, tensiunea arterială, constantele sanguine, controlează ovarul şi tiroida, adică funcţia de reproducere.
Simptome;Când hipotalamusul nu funcţionează, apar insomnii, dereglarea controlului termic al organismului, disfuncţii ale sistemului imunitar, boli neurologice, psihiatrice sau (neuro)endocrine, obezitate, tulburări de memorie şi de concentrare, alterarea mecanismului setei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu