Pagini

Spusele lui Budha:“Nu credeţi în buna credinţă a tradiţiilor, chiar dacă datează de generaţii şi sunt larg răspândite. Nu credeţi un lucru numai pentru că mulţi alţii vorbesc despre el. Nu credeţi în bunele intenţii ale înţelepţilor din vremurile trecute. Nu credeţi în ceea ce v-aţi imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de inspiraţie. Nu credeţi în autoritatea maeştrilor şi a preoţilor. După ce examinaţi totul, credeţi numai în ceea ce aţi verificat şi experimentat singuri şi consideraţi a fi rezonabil după felul vostru de a fi.”

marți, 24 martie 2015

Cine a pregatit Cina cea de taina ?

                             

Cine a pregătit Cina cea de taină? Dacă ar fi fost un bărbat, n-ar fi fost făcut sfânt până acum şi n-ar fi avut o trupă ferventă de discipoli, alcătuită din bucătari celebri? Întrebări de acest fel m-au pus în încurcătură începând cu primii ani de şcoală, când se părea că toată istoria, la fel ca tot restul lucrurilor din lume, aparţinea bărbaţilor. Pe fiecare planşă din şcoala primară reprezentând „Era primitivă“, bărbatul păşea hotărât spre viitor, fără a avea vreodată o femeie alături. Bărbatul Vânător a asigurat tranziţia noastră la stadiul de consumatori de carne şi astfel mărimea creierului nostru s-a modificat, Bărbatul Meşteşugar a făurit capete de săgeţi, iar Bărbatul Pictor al Peşterilor a inventat arta. „Bărbatul“ părea că a coborât singur din copacul evoluţiei în folosul nostru, al tuturor. Nimeni, niciodată, n-a făcut nicio aluzie că femeile ar putea avea ceva de-a face cu această evoluţie. 


Epocile au trecut, fără aproape nicio figură feminină în prim-plan. Între variatele procesiuni istorice de războaie, papi şi regi, femeile şi-au făcut apariţia numai în lipsa bărbaţilor. Ioana D'Arc a condus trupele franceze numai pentru că atunci n-a existat niciun bărbat înzestrat pentru această misiune. Elisabeta I a condus Anglia numai pentru că nu mai rămăsese niciun bărbat în linia de succesiune la tron. Eroine de mai târziu, ca Florence Nightingale* şi Susan B. Anthony**, au fost umva separate de lumea bărbaţilor, o altă condiţie esenţială pentru femeile celebre din trecut. Calvarul Ioanei D'Arc şi virginitatea reginei Elisabeta I, înfăţişarea lor viguroasă de fete bătrâne n-au exercitat o prea mare atracţie asupra minţii mele de fată tânără. Iar femeile care au ajuns în cărţile de istorie au fost aşa de puţine. Unde sunt toate celelalte? Era o întrebare care nu vroia să dispară. Am scris această carte ca să găsesc un răspuns, cel puţin pentru mine însămi.


 Punctul de plecare a fost întrebarea intransigentă a lui Gibbon, marele istoric al Imperiului Roman: 

„Ce este istoria? 

Nu mai mult decât o înregistrare a crimelor, prostiilor şi nenorocirilor bărbaţilor“.

 Provocarea a fost irezistibilă. „În sfârşit“, am strigat cu curaj, „mâna care împinge leagănul a luat condeiul pentru a pune lucrurile la locul lor. În istorie au existat şi femei“ . Aceste cuvinte curajoase au lansat prima ediţie a cărţii de faţă cu aparent mult mai multă încredere decât simţeam în realitate, şi asta pentru că nu aveam nicio idee despre felul cum va fi primită de public. Se pare însă că eu n-am fost singura persoană care a chibzuit asupra absenţei femeilor din cărţile de istorie. Răspunsul primit mi-a depăşit cele mai mari speranţe. De la prima apariţie, purtând titlul Istoria universală a femeilor, această carte a fost într-un proces permanent de retipărire. A fost tradusă în multe limbi străine, iar recent a fost publicată pentru prima oară şi în China. Pe Internet se pot găsi fragmente în diverse limbi, cartea a inspirat conferinţe, seriale TV şi, nu demult, un spectacol cu o singură femeie ca protagonistă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu