Pagini

Spusele lui Budha:“Nu credeţi în buna credinţă a tradiţiilor, chiar dacă datează de generaţii şi sunt larg răspândite. Nu credeţi un lucru numai pentru că mulţi alţii vorbesc despre el. Nu credeţi în bunele intenţii ale înţelepţilor din vremurile trecute. Nu credeţi în ceea ce v-aţi imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de inspiraţie. Nu credeţi în autoritatea maeştrilor şi a preoţilor. După ce examinaţi totul, credeţi numai în ceea ce aţi verificat şi experimentat singuri şi consideraţi a fi rezonabil după felul vostru de a fi.”

duminică, 22 martie 2015

Marte este locuit

Scris de IMA SANCHÍS / Revista "La Vanguardia" 


Interviu cu Alfred L. Webre, directorul Institutului pentru Cooperare în Spaţiu (ICS).

Am 67 de ani. M-am născut într-o bază navală din Florida, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Locuiesc în Vancouver. Sunt Doctor în Drept şi Judecător al Tribunalului din Kuala Lumpur pentru crime de război. Sunt căsătorit, am un fiu şi două fiice vitrege. Trăim într-un univers de origine inteligentă.

Sunt dovezi că există civilizaţii etice mai avansate decât a noastră, care participă la procesul nostru de dezvoltare.

Daţi-mi dovezi.

Există declaraţii ale angajaţilor guvernului Statelor Unite, care atestă că au participat în programe secrete de relaţionare cu anumite civilizaţii extraterestre.

Aceasta înseamnă că deja a avut loc contactul cu extratereştrii?

Da, după spusele acestor martori guvernul Statelor Unite lucrează cu ei în secret încă din anii 50.

???

Andrew Basiago, fiul unui oficial CIA, a fost înscris la vârsta de 7 ani într-un program secret pentru copii super-dotaţi care erau antrenaţi să devină ambasadori înaintea raselor extraterestre.


Vreun contact?

A avut loc o întâlnire cu 3 astronauţi de pe planeta Marte. În ianuarie 2009, Virginia Olds, angajată a CIA, a confirmat că CIA ştie că există o civilizaţie umanoidă ce trăieşte la suprafaţa lui Marte.

???

Credem că în anul 9500 î.Hr. fragmente ale supernovei Vela au intrat în sistemul nostru solar şi au distrus ecologia de pe Marte. Marţienii, cu vreo 1.500 de ani mai avansaţi decât noi etic şi tehnologic, s-au refugiat sub pământ.
...

În decembrie 2008 am publicat un raport ce includea fotografii făcute de robotul NASA, Rover Spirit, în care se identifică anumite specii de umanoizi, animale şi structuri, la suprafaţa lui Marte. Îl puteţi vedea pe Exopolitics.com.

Existră 3 astronauţi care ne asigură că au văzut viaţă extraterestră.

Da, Buzz Aldrin care a călătorit cu Apollo XI spune că la sosirea pe Lună, în 1969, erau două nave extraterestre mari în jurul marelui crater; versiunea lui a fost verificată de mai-marii oficiali ai NASA.

Am rămas fără cuvinte.

Doctorul Steven Greer, director al Proiectului „Disclosure” (Dezvăluire), a adunat mai mult de 500 de mărturii de la armată, guvern şi inteligenţe de ordin superior, care sunt martori ai prezenţei extraterestre, iar aceste dovezi au fost făcute publice în mai 2009, la Clubul Naţional de Presă din Washington.

Mexic, Chile, Brazilia şi Peru şi-au făcut publice arhivele despre OZN-uri. 

Recent şi Franţa, Suedia şi Danemarca, şi Marea Britanie, care a scos la lumină 7.200 de dosare OZN adunate de D155, o unitate secretă a Ministerului Apărării.

De ce nu se dezvăluie existenţa vieţii pe Marte?

Din raţiuni politice. Vom insera o întrebare, invocând legile libertăţii de informare, pentru ca NASA să recunoască viaţa inteligentă de pe Marte.

Iar marţienii de ce nu se prezintă ei înşişi în societate?

Planeta noastră este una de ordin inferior şi bănuim că se află într-o carantină impusă de către conducerea universului.

Şi această carantină se încheie acum...

Credem că civilizaţiile etice extraterestre au utilizat fenomenul OZN pentru a ne obişnui cu existenţa lor, iar între 2010 şi 2020 putem începe să avem relaţii deschise cu aceste civilizaţii.

Şi primul contact va fi cu marţienii?

Da, deoarece există multe avantaje mutuale: ei ne pot da tehnologii şi cunoaştere, iar noi avem o planetă verde preţioasă pe care ei pot emigra. 

Cum funcţionează universul?

Există multe dimensiuni şi universuri paralele cu al nostru. Unele civilizaţii extraterestre vin din altă dimensiune, alt univers paralel, de aceea OZN-urile pot apărea şi dispărea.

Cum sunt aceste civilizaţii mai evoluate?

Se pare că trăim într-un univers organizat, iar civilizaţiile mai etice au reuşit să domine dimensiunea Timp şi probabil că ele sunt cele ce vor dezvolta realitatea noastră.

...Dar sună teribil.

După unele teorii, evoluăm în formă acelerată pentru a abandona economia de război permanent şi pentru a o transforma într-o economie sustenabilă. Conştiinţa umană se dezvoltă pentru a intra în vârsta universală şi pentru a se relaţiona în mod deschis cu aceste alte civilizaţii. 

...Ne-aţi putea da o mână de ajutor.

Există o normă primordială: nu se intervine în evoluţia unei civilizaţii de pe altă planetă. Dar în foarte puţin timp omul va învăţa să folosească teleportarea cuantică şi să scoată energie din spaţiu. Suntem într-o eră de tranziţie, în care trebuie să decidem dacă mergem către distrugere ori către evoluţie.

Ocupaţia dumneavoastră constă în a studia marele guvern al universului?

Exopolitica este o ştiinţă socială care studiază relaţiile dintre civilizaţia noastră umană şi alte civilizaţii inteligente din univers. Unul din primii noştri paşi pentru diplomaţia universală va fi prin intermediul civilizaţiei marţiene.

Înţeleg.

Personal, lucrez cu doctorul Norman Miranda, şeful de cabinet al preşedintelui Ansamblului General al ONU, pentru ca ONU să reprezinte Pământul în faţa civilizaţiei de pe Marte.

E posibil ca acest interviu să vă lase la fel de perplecşi ca şi pe mine, dar luaţi aminte la mărturiile celor care au participat la Summit-ul European de Exopolitică din 2009 – astronauţi de la NASA şi Agenţia Spaţială Rusă, care afirmă că a existat contact cu civilizaţiile extraterestre – şi la cele ale organizatorului său, Webre, autorul Exopoliticii (Vesica Piscis), Procuror General al Agenţiei pentru Protecţia Mediului din New York şi consultant al Fundaţiei Ford; ex-profesor de economie la Yale şi Universitatea Texas; delegat în convenţia democrată din Texas, în 1996 (Clinton-Gore). Ei vorbesc de o realitate marţiană, dacă e cert: există oare mai mult decât atât, la scară galactică? 

Editat de revista La Vanguardia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu