Pagini

Spusele lui Budha:“Nu credeţi în buna credinţă a tradiţiilor, chiar dacă datează de generaţii şi sunt larg răspândite. Nu credeţi un lucru numai pentru că mulţi alţii vorbesc despre el. Nu credeţi în bunele intenţii ale înţelepţilor din vremurile trecute. Nu credeţi în ceea ce v-aţi imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de inspiraţie. Nu credeţi în autoritatea maeştrilor şi a preoţilor. După ce examinaţi totul, credeţi numai în ceea ce aţi verificat şi experimentat singuri şi consideraţi a fi rezonabil după felul vostru de a fi.”

miercuri, 16 septembrie 2015

FĂ UN PANOU AL MANIFESTĂRILOR


Uneori numit panou al viziunilor, acest instrument se foloseşte pentru a-ţi atrage în viaţă lucrurile pe care le doreşti. Practic, le dai gândurilor şi afirmaţiilor pozitive o formă vizuală, pentru a avea o reprezentare a celor mai puternice dorinţe. De asemenea, e important deoarece faci un pas înainte, un pas benefic propriei tale energii spirituale. Când creezi un panou al manifestărilor, îl poţi face folosind un poster, un panou de plută cu ace, sau orice fel de material care ţi se potriveşte. Odată ce l-ai ales, următorul lucru este să faci o listă cu lucrurile care ai vrea să se manifeste în viata ta. Poate fi vorba de o slujbă mai bună, o maşină mai sigură, sau o înţelegere mai profundă a spiritualităţii. Lucrurile care doreşti să se manifeste pot fi materiale sau spirituale. Dacă nu găseşti nimic ce ai dori să se întâmple, încearcă să te gândeşti la ce nu ai dori să păţeşti, şi scrie exact opusul.


Următorul pas de făcut este să găseşti imagini din reviste sau alte surse tipărite, care reprezintă ceea ce vei obţine, odată ce ţi-ai manifestat dorinţele. Poate ai o fotografie a vreunei maşini care ţi-ar plăcea sau o persoană într-o poziţie yoga, care reprezintă o înţelegere spirituală mai profundă. Când alegi imaginile, decizi care sunt lucrurile cele mai importante pentru tine în acest moment al vieţii. Gândeşte-te, când le alegi, de ce sunt atât de importante. Dacă pui o fotografie pe panou şi ceva nu ţi se pare în regulă, poate că nu îi e locul acolo. Analizează acel obiect mai atent şi vei descoperi moti¬vul pentru care ţi se pare ciudat. Se potriveşte altceva mai bine? Dacă da, foloseşte acea imagine. Acum aşează-le pe panou în ordine aleatorie. Pe măsură ce trece timpul, vei actualiza fotografiile, pentru că multe se vor fi manifestat în timp. Odată ce ai slujba mai bună sau casa mai frumoasă, poţi înlătura acea fotografie şi o înlocuieşti cu altceva.


Partea finală a acestui exerciţiu e cea mai importantă. Trebuie să pui panoul manifestărilor undeva la vedere pe toată durata zilei. Nu trebuie să stai şi să te holbezi la el câte o jumătate de oră dimineaţa şi seara, dar totuşi îl vrei aproape, ca să îl vezi cu uşurinţă. De câte ori îl priveşti, vizualizează ceea ce îţi doreşti în viaţă. Fă-ţi timp un minut, de fiecare dată când vezi panoul, şi imaginează-ţi că se împlineşte unul dintre acele scopuri. Când faci asta, gândurile pozitive şi vizualizarea creativă vor acorda energiei tale un simţ mai acut de atracţie, ceea ce va aduce acele lucruri de pe panou mai repede în viata ta.

* Plasează dorinţele înaintea ta, pentru ca ele să vină la tine.

http://www.eusunt.ro/carte-365-de-modalitati-pentru-intensificarea-energiei-spirituale~3547/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu