Pagini

Spusele lui Budha:“Nu credeţi în buna credinţă a tradiţiilor, chiar dacă datează de generaţii şi sunt larg răspândite. Nu credeţi un lucru numai pentru că mulţi alţii vorbesc despre el. Nu credeţi în bunele intenţii ale înţelepţilor din vremurile trecute. Nu credeţi în ceea ce v-aţi imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de inspiraţie. Nu credeţi în autoritatea maeştrilor şi a preoţilor. După ce examinaţi totul, credeţi numai în ceea ce aţi verificat şi experimentat singuri şi consideraţi a fi rezonabil după felul vostru de a fi.”

luni, 28 decembrie 2015

Inţelepciunea şi cunoaşterea psihologică


A treia formă de înţelepciune şi poate cea mai puţin înţeleasă este înţelepciunea psihologică. Majoritatea oamenilor echivalează înţelepciunea adevărată cu înţelepciunea Spirituală şi nu recunosc diferenţa dintre înţelepciunea Spirituală şi înţelepciunea Psihologică şi importanţa de a le dezvolta pe ambele. Motivul pentru care atât de mulţi oameni nu au o relaţie bună cu ei înşişi şi cu Dumnezeu, au gânduri şi emoţii negative şi probleme în relaţii, îl reprezintă lipsa dezvoltării psihologice.
Foarte mulţi oameni cred că sunt dezvoltaţi din punct de vedere psihologic, dar nu sunt. Tipul de Psihologie pe care l-au studiat este legat de nivelul personalităţii. Lumea nu cunoaşte Psihologia Spirituală aşa cum este ea predată de Puternica Prezenţă Eu Sunt, de Suflet, de Sfântul Duh şi de Maeştrii Ascensionaţi din Planul interior. Acesta este un tip de Psihologie şi înţelegere a relaţiilor şi 'a vieţii, total diferit de toate formele de Psihologie Tradiţională. Este absolut esenţial să învăţăm să devenim un Maestru absolut al Psihologiei Spirituale. Aceasta este cheia de atingere a păcii interioare, de a fi într-o relaţie corectă cu Şinele, cu Dumnezeu, cu toate relaţiile şi de a avea succes în viaţă. Dezvoltarea acestui tip de înţelepciune este la fel de importantă ca şi înţelepciunea Spirituală şi poate chiar mai importantă. Foarte mulţi căutători spirituali au studiat nenumărate cărţi şi au multe cunoştinţe esoterice. Chiar dacă au această mare cunoaştere şi înţelepciune spirituală, tot sunt conduşi de mintea bazată pe Ego-ul Negativ, pe frică, separare, dualitate şi iluzie, deseori sunt victime emoţionale, sunt dezintegraţi şi fragmentaţi, nu au o relaţie bună cu Şinele şi cu Dumnezeu, nu au relaţii bune cu nimeni şi deseori nu au succes în viaţă.
Pentru a realiza în totalitate Conştiinţa Prismei cu Spectrul Complet Integrat şi pentru a fi un "Maestru Ascensionat Integrat" trebuie să aveţi înţelepciunea şi cunoaşterea la fel de bine echilibrate pe toate cele patru niveluri, nu doar pe unul, două sau trei. Dumnezeu trăieşte în toate cele patru niveluri, iar pentru a-L realiza pe Dumnezeu în totalitate, trebuie să dezvoltaţi înţelepciunea în toate patru.
Există persoane care se concentrează pe nivelul psihologic al înţelepciunii şi nu reuşesc să înveţe nimic din punct de vedere spiritual. Este ca şi cum s-au blocat în prisma psihologică. Acest lucru se întâmplă deseori fiindcă aceste persoane se supra-identifică cu corpul emoţional sau mental. Trebuie să fii la fel de bine echilibrat şi să îţi plăteşti datoria pe care o ai faţă de Dumnezeu din punct de vedere spiritual, mental, emoţional şi în sens fizic.

Autor: Joshua David Stone, dr.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu